Întâlnirea reprezentanților a trei comunități online de femei cu Avocatul Poporului

Întâlnirea reprezentanților a trei comunități online de femei cu Avocatul Poporului

Postby ihtus » 01 Aug 2016, 19:22

Image


Azi am avut o intâlnire cu Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, unde am discutat si subiectul din tema acestui topic.

La intilnire au fost prezenti reprezentanții a trei comunități online de femei, mame și parinți:
:green iLady.md
:green {Mamici Fermecate}
:green Grupul părinților solidari (Moldova)

De la noi am fost eu si Irina МандаринКа

Multumesc, privesc.eu pentru emisie directa si video
https://www.privesc.eu/arhiva/68330/int ... -Banarescu

Si comunicat de presa oficial:

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a discutat despre procesul de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt şi problema plăţilor informale în şcoli cu reprezentanţii a trei comunităţi online: ilady.md (Alina-Violetta Toporovschi, Irina Hohlovici), „Grupul părinţilor solidari” (Iulia Nazaria, Cristina Frunză) şi ,,Mămici fermecate” (Geta Raşciuc, Natalia Bzovaia).
La întîlnirea care a avut loc pe 1 august curent la Oficiul Avocatului Poporului, femeile s-au plîns de nerespectarea Metodologiei de înscriere a copiilor în clasa I, în care este clar indicat că numărul de locuri disponibile, procedura şi orarul de înscriere trebuie să fie afişate în instituţiile de învăţămînt şi pe site-ul organului de specialitate în domeniul învăţămîntului. Mai mult, procesul de înscriere a copiilor este netransparent şi organizat incorect, astfel încît majoritatea părinţilor sînt nevoiţi să dea mită pentru a ,,prinde” un loc într-o instituţie.
De asemenea, femeile au mai vorbit despre criteriile de selectare a copiilor la înscriere în şcoli - după nivelul intelectual al acestora şi în funcţie de situaţia materială a părinţilor, ceea ce se răsfrînge şi asupra calităţii instruirii. Pedagogii acordă o atenţie deosebită claselor de elevi cu părinţi bogaţi sau/ şi cu un coeficient intelectual înalt şi îi neglijează pe ceilalţi, insuflîndu-le un sentiment de inferioritate.
Mamele s-au pronunţat pentru centralizarea procesului de înscriere în şcoli, astfel încît să existe un management corect al cererilor, unicul criteriu de selectare, în opinia lor, urmînd a fi ordinea depunerii dosarelor solicitanţilor.
Maia Bănărescu a susţinut ideea mamelor de elaborare a unui ghid electronic pentru părinţi, în care să fie enumeraţi toţi paşii pe care trebuie să-i urmeze un părinte la înscrierea copiilor într-o instituţie de învăţămînt, autorităţile responsabile de organizarea corespunzătoare a procesului precum şi autorităţile la care se pot adresa atunci cînd le sunt lezate drepturile. Totodată, Ombudsmanul a solicitat de la participante ca, prin intermediul platformelor on-line, să încurajeze părinţii să facă demersuri la instanţele vizate, inclusiv la Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, care va monitoriza respectarea dreptului la educaţie a copilului.
La întîlnire au fost analizaţi factorii economici invocaţi de instituţiile de învăţămînt care determină părinţii să accepte plăţile formale. Astfel, prin intermediul sau în lipsa asociaţiilor părinteşti, părinţii contribuie periodic cu sume generoase, supliment la salariile pe care le primesc cadrele didactice. Unii părinţi se simt constrînși să recurgă la plățile informale din dorinţa de a asigura copiilor condiţii bune de învăţămînt, pe cînd alții afirmă că fac acest lucru din recunoștință față de cadrele didactice.
Avocatul copilului e de părere că situaţia existentă s-a creat ca urmare a subfinanțării sistemului de învăţămînt, iar lipsa unor instrumente eficiente de prevenție și sancțiune favorizează tratarea plăţilor informale ca o normalitate.
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului şi grupul de iniţiativă prin intermediul comunităţilor on-line pe care le reprezintă urmează să stabilească un şir de acţiuni/propuneri pentru eficientizarea procesului de înscriere în şcoli şi grădiniţe şi eliminarea plăţilor informale din sistemul educaţional. La prima etapă, Ombudsmanul a propus grupului de mămici ca, prin intermediul comunităţilor on-line, să fie consultată opinia părinţilor privitor la plăţile informale, precum şi solicitată prezentarea unor cazuri concrete de percepere a taxelor şi plăţilor informale. Asta pentru formularea ulterioară de către Avocatul copilului a unor recomandări autorităţilor responsabile în vederea soluţionării problemei în cauză.


Image

http://www.ombudsman.md/ro/content/prob ... tutiile-de
...Выкинуть хлам из дома и старых позвать друзей...
User avatar
ihtus
 
Posts: 3546
Joined: 15 Apr 2015, 19:18
Location: Chisinau
Name: Alina

Return to Еvenimente iLady.md| Мероприятия iLady.md

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

Forum pentru femei din Moldova, creat cu dragoste

Informatiile plasate pe iLady.md, se considera proprietatea site-ului si nu pot fi reproduse si utilizate pentru publicare fara permisiunea in scris din partea Administratiei site-ului

email: ilady.moldova@gmail.com

cron