De fiecare data cei de la politie imi puneau o multime de intrebari, printre care si toate datele personale, inclusiv "in ce masina erati cand ati vazut"...
Azi a fost prima data, cand am sunat la 902 si m-au intrebat doar numele.
Sper sa se schimbe ceva...

„Nu le mai da bani! Ajutați-ne să-i protejăm!” – acesta este mesajul Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copiilor (DMPDC) adresat cetățenilor Republicii Moldova în cadrul Campaniei de informare pe care o lansează printr-o conferința de presă.
Un alt mesaj din partea autorităților și Inspectoratului General de Poliție este că „Implicarea copiilor în cerșetorie este o afacere ilegală!”, astfel că fiecare cetățean trebuie să sesizeze poliția de fiecare dată când vede un copil cerșind în stradă sau mame care cerșesc cu bebeluși în brațe.
În anul 2015, în urma raziilor comune ale specialiștilor de la DMPDC și colaboratorilor Poliției, au fost identificați 26 de copii implicați în cerșit, 5 fiind din Chișinău, iar alți 21 din afara municipiului. Dintre ei, 23 de copii cerșeau alături de mamele lor.
Prin campania „Nu le mai da bani! Ajutați-ne să-i protejăm”, DMPDC și organizațiile neguvernamentale partenere doresc să atragă atenția asupra fenomenului cerșitului, ca afacere ilegală în care sunt exploatați copiii. Aceștia nu frecventează școala, sunt supuși exploatării și violenței, care reprezintă forme grave de încălcare a drepturilor lor și au nevoie de protecție.
Pentru promovarea mesajului a fost produs un banner informațional și un spot social.
Sursa